Despre Noi

       Grădinița „Sf. Dumitru” Mavrogheni este situată în curtea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” Mavrogheni, într-o zonă liniștită, aflată în apropierea Muzeului Țăranului Român și a Parcului Kiseleff. Gradinița a fost inaugurată în anul 2009 în cadrul unui parteneriat educațional între Patriarhia Română și Inspectoratul Școlar al Sectorului 1. Ulterior, prin strădania preotului paroh, Dumitru Pintea, Grădinița a fost autorizată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării și a fost înscrisă în rețeaua școlară particulară din Sectorul 1 București.

 

       Din septembrie 2014, grădinița este coordonată de preotul paroh Radu Petre Mureșan sub conducerea căruia au fost inițiate ample lucrări de restaurare și reamenajare a spațiului și s-a realizat redimensionarea activităților instructiv-educative și recreative. Grădinița își desfășoară activitatea într-o atmosferă caldă și primitoare, iar personalul pasionat și dedicat oferă copiilor dragostea, ocrotirea și îndrumarea de care ei au nevoie la această vârstă fragedă.

Realizat de grupuldearte.ro ©2016